Beauty\, Grijă de sine, Makeup

Ochii sunt oglinda sufletului

DSC_1607[1]

Un citat comun, cunoscut de toată lumea, încă de actualitate. Ochii de mamă au nevoie de un pic mai multă îngrijire, să zicem. Sunt ceva mai obosiți decât erau înainte de perioada mămiciei. Nopțile nedormite își pun amprenta pe termen lung pe zona ochilor.

Desigur, odihna este principalul remediu. Un altul ar fi cremele și uleiurile speciale. Iar fardurile aduc un plus de expresivitate oricărei priviri.

În prima perioadă, după ce am născut, nu mă machiam deloc. Din cauza oboselii și a lipsei de chef, deși înainte foloseam des farduri, rimel, creion de ochi.

De aproape un an încoace, am început din nou să mă machiez. Mai am de lucrat mult de tot pentru a ajunge la un nivel de machiaj ca la carte, dar aproape nu ies din casă fără rimel și creion. De câteva ori pe săptămână adaug și fard.

Motivul pentru care mă machiez este că îmi place aerul de prospețime pe care mi-l dă o mică pată de culoare, mă simt ok așa și îmi dă și un strop de siguranță de sine.

Pentru mine, aspectul fizic nu contează prea mult, dar aspectul îngrijit da. O vreme m-am cam neglijat, însă așa cum îmi hrănesc mintea cu ceea ce citesc (cărți, articole, bloguri), încerc să am un minim de grijă de corpul meu. Și psihicul, și fizicul contează la fel de mult și depinde de noi să le menținem în stare bună de funcționare.

Foarte important este să ne placă ce vedem în oglindă, cu sau fără machiaj.

De curând am achiziționat paleta de farduri din foto, de la Rimmel: MAGNIF’EYES COLOUR EDITION. Îmi place că are diverse nuanțe, pe toate gusturile. Nu îndrăznesc încă să trec de sfera mea preferată: crem, cărămiziu. maro și nuanțele adiacente. Însă probabil într-o zi voi încerca ceva și cu albastrul acela foarte tentant.

Îmi plac aceste farduri pentru că au o tentă sidefată, se aplică ușor și se mențin destul de bine.

Înainte de a le aplica, folosesc o cremă și anticearcăn. După aplicare, ochii mei sunt mai expresivi. Adaug un zâmbet și sunt gata de plecare. 🙂

 

 

Reclame
Grijă de sine, Haircare, Răsfăţ

Răsfăț pentru părul meu

20190816_133552În această postare voi vorbi despre două noi achiziții în materie de îngrijire a părului.

De când am devenit mămică, mi-a căzut părul foarte mult, dar s-a și regenerat destul de bine în timp. Cu toate astea, am, de fel, un păr foarte uscăcios, care necesită tuns de câteva ori pe an. Mi se despică vârfurile și capătă un aspect de mătură dacă nu îi dau un refresh măcar la două luni.

Am consultat și un dermatolog în trecut care mi-a spus că lungimea maximă și textura părului sunt determinate genetic. Oarecum, m-am conformat cu ideea că nu voi avea niciodată părul cel puțin până la coate, cum mi-am dorit mereu.

Însă, în același timp, am luat din când în când suplimente cu vitamina B, am folosit șampoane și diferite uleiuri, iar diferența se vede de fiecare dată când investesc în podoaba capilară.

Ce-i drept, de când cu David, îmi țin părul cel mai des strâns în coadă sau coc rapid.

Cum am în familie o persoană dragă reprezentant Avon (sora mea), uneori mai testez produsele de la ei.

De data asta, am ales un Ser pentru vârfuri uscate Daily Shine și Tratament leave-in Replenish & Protect.

Serul are la bază provitamina B5 si Tehnologia Multishine pentru părul uscat și vârfurile despicate. Se aplică în cantitate mică pe vârfuri, fie pe părul umed sau uscat și nu se clătește.

În cazul meu, am observat că după utilizare, chiar și cele mai rebele vârfuri stau cuminți, iar aspectul de mătură dispare. Părul capătă un aspect lucios și sănătos. Îl folosesc doar de două ori pe săptămână, pentru a evita îngrășarea rapidă a părului.

Tratamentul se aplică spre vârfuri. Îl folosesc tot de două ori pe săptămână, pentru a nu încărca părul. Dă un aspect de păr voluminos și la fel de cuminte, cum face serul.

Are la bază Complexul Fortifying Algae ce repară suprafețele deteriorate. Deși este un tratament leave-in, deci nu necesită clătire, la nevoie, se poate clăti. Cred că secretul stă în cantitatea optimă utilizată, astfel încât să fie suficientă pentru păr, dar nici să nu încarce.

Am început să le folosesc de curând, cam de o săptămână. Sper ca într-o lună, maxim două, să se vadă diferența. Între timp, o să mai scap de vârfurile despicate care încep să-și facă simțită prezența.

Voi ce produse de îngrijire a părului utilizați și ce funcționează?

O zi frumoasă vă doresc!

Mami gătește, Rețete

Mami gătește

20190815_122612

Gătesc destul de des și pentru noi, și pentru David, din obișnuință, pentru că ne plictisim repede de aceleași feluri de mâncare după două, maxim trei degustări.

Deși de câteva luni am început să gătesc la comun, mâncăruri care să fie gustoase și delicioase, dar și sănătoase pentru David, se mai întâmplă, ca astăzi, să gătesc și ceva rapid și separat, doar pentru mine și tati. Asta pentru că am călit un pic unele ingrediente.

Este o rețetă simplă și rapidă de paste cu sos roșu. Am folosit penne, dar se pot utiliza orice alte paste, după gusturile fiecăruia.

Ca ingrediente, am avut cam 300 g pulpă de porc tăiată cubulețe, 3 lingurițe de bulion, o linguriță de zarzavat de casă, o ceapă mică și 4 căței de usturoi, 100 g paste, condimente: sare, piper, oregano, fulgi de chilli, pătrunjel pe care le-am adăugat în sos spre final pentru a-și păstra aroma. Am pus câte un vârf de linguriță din fiecare. Am utilizat două fire de pătrunjel.

Cum am procedat:

Am fiert carnea cam 30 de minute, înlăturând spuma, am adăugat două linguri de ulei. Am lăsat să scadă bine sub capac, la foc mediu, pentru a se înmuia și pătrunde suficient carnea. Când a scăzut apa aproape de tot, am adăugat ceapa și usturoiul și am mai lăsat cam 5 minute pe foc. Când n-a mai rămas deloc apă, am lăsat totul să se călească timp de maxim 5 minute la foc mic, apoi am adăugat bulionul și zarzavatul + o jumătate de cană de apă + condimentele. Am mai lăsat până a scăzut foarte bine apa și a rămas sosul gros.

În tot acest timp am fiert pastele după timpul indicat pe ambalaj.

Am servit pastele calde și am adăugat cașcaval afumat ras deasupra.

Este un fel de mâncare ce se pregătește rapid și este o încântare, mai ales pentru iubitorii de paste. Recomand cu drag! 🙂

educație, parenting

Sunt o mămică exagerată

alexander-dummer-gZlsrMPwz0o-unsplash
Photo by Alexander Dummer on Unsplash

Sunt o mămică exagerată pentru că doresc să îmi cresc și educ copilul conform vremurilor pe care le trăim și nu ca acum 30-40 de ani.

Sunt o mămică exagerată pentru că îmi pasă extrem de mult de siguranța copilului meu și vreau ca el să stea de fiecare dată în scaunul de mașină, fără nici cea mai mică excepție, indiferent cât de scurt ar fi drumul pe care îl avem de făcut.

Sunt o mămică exagerată pentru că țin mult la sănătatea copilului meu și pun în aplicare sfaturile și regulile medicilor din ziua de azi, în ceea ce privește alimentația și sănătatea lui. Și pentru că refuz să-i dau prăjeli, dulciuri din comerț (foarte rar), mezeluri și alte alimente nesănătoase. Mai mult, eu și soțul facem eforturi să ne schimbăm noi modul de viață și de alimentație, să ne adaptăm la un stil mai sănătos, pentru ca noi să fim un exemplu bun de urmat pentru el.

Sunt o mămică exagerată că nu îmi cert copilul și nu îi dau palme la fund și, mai ales, că am pretenția ca nimeni altcineva să nu facă vreodată față de el vreun gest care i-ar provoca durere.

Sunt o mămică exagerată care nu are pretenția să crească un copil cuminte, care să stea pe loc ca un bibelou, să nu miște, să nu se clintească, să stea, eventual, drept cu mâinile la spate. Și că accept că este o ființă vie, în plină creștere, cu sete de cunoaștere și descoperire, cu energie debordantă ceea ce îl face un simplu copil normal, sănătos și fericit.

Sunt o mămică exagerată că înțeleg că al meu copil poate să strice diverse lucruri din locurile în care se află, iar dacă o face, nu este vina lui absolut deloc, ci doar a noastră, a adulților care îl supraveghează. Cel puțin acum în primii ani când el încă învață cu funcționează toate.

Sunt o mămică exagerată care înțelege că puiul ei are mintea în formare și că este normal să trebuiască să îi explic de o sută de ori că nu e ok să facă un lucru sau altul sau că trebuie să facă așa și pe dincolo. Dacă oameni mari, în toată firea, nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă nici după mai multe explicații diverse lucruri, consider că nu avem dreptul să cerem ca un copil să facă totul cum vrem noi.

Sunt o mămică exagerată pentru că nu îmi doresc vizite cu copilul la oftalmolog și, mai ales, la psiholog. Așa că aleg să îl țin cât mai ferit posibil de ecrane: televizor, telefon, tabletă, laptop, etc.

Sunt o mămică exagerată care îl va implica mereu pe copilul ei în luarea deciziilor și îl va lăsa să-și dea cu părerea despre ce se întâmplă în casa și în familia noastră, în funcție de vârsta lui. Și nu va auzi niciodată de la noi jigniri de genul: „Faci ce vrei doar la tine acasă. Asta e casa mea!” sau „Părerea ta contează, dar numai în casa ta. În casa mea fac cum vreau eu.” Și asta deoarece casa noastră este casa lui. Prima lui casă, în care va fi tratat și respectat ca un om care are aceleași drepturi ca noi, părinții lui, indiferent de ce vârstă va avea și unde se va afla.

Sunt o mămică exagerată pentru că îl las să exploreze și să testeze limite atât în casă, cât și afară, că nu îi zic „Nu!” la fiecare lucru la care pe vremurile noastre demult apuse și încheiate am fi auzit acest cuvânt mult prea frecvent și obositor. Pentru astfel de situații, am o regulă extrem de simplă: atâta timp cât ce vrea să facă nu este periculos pentru el sau pentru altcineva și atâta timp cât nu deranjează pe cineva, poate să facă ce dorește, în limita posibilităților pe care le văd oricum extrem de largi.

Sunt o mămică exagerată pentru că nu vreau ca el să învețe să „dea bătaie” lucrurilor și persoanelor care îl „supără” din simplul motiv că aceasta, deși pentru adulții care o spun pare o glumă nevinovată, este o instigare la violență pentru mintea lui crudă și aflată în continuă formare. 

Sunt o mămică exagerată care își dorește ca puiul ei să învețe numai lucruri bune, frumoase și educative de la cei mai importanți adulți din viața lui: părinții și bunicii. O să aibă timp să asimileze tot felul de bazaconii și comportamente de la copiii din parc sau de la grădiniță. Important este să „plece” de acasă, de la acești adulți atât de importanți, cu o educație cât mai frumoasă și armonioasă.

Sunt o mămică exagerată care are pretenția să îi fie luată în calcul și respectată fiecare decizie legată de copilul ei care este și va fi copilul ei în orice casă și în orice loc din lumea asta mare. 

Sunt o mămică exagerată care nu își compară copilul cu alți copii și nu își forțează copilul să facă și să dreagă lucruri până la X sau Y vârstă. Fiecare copil e diferit și le va face pe toate când va fi pregătit.

Sunt doar o mămică ce își dorește să facă toate astea pentru că așa simte și nu ca să facă cuiva în ciudă.

ADEVĂRURI, Familie, parenting

Frustrările noastre nu sunt despre voi

dimitri-de-vries-iKjU9yHTEg0-unsplash
Photo by Dimitri de Vries on Unsplash

Văd uneori în parc, pe stradă, la supermarket, oriunde hai-hui, părinţi în vocea cărora se simt iritarea, stresul, frustrarea atunci când se adresează copiilor lor. Din tot felul de motive, mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puțin întemeiate, tonul vocii nu este unul care emană blândețe, calm și răbdare, așa cum te-ai aștepta.

Uneori, și eu sunt unul dintre acești părinți. Nu e ok, o să spuneți. Nu ai făcut un copil ca să simtă altceva în afară de iubire din partea ta, o să adăugați. Știu, știu, e simplu în teorie, adesea e simplu și în practică. În lumea mea, pe care mi-o imaginez și încerc să o creez pentru copilul meu, blândețea, calmul și răbdarea vin la pachet cu iubirea pentru el. Pe acestea mă străduiesc să le cresc în mine, să le construiesc și să le hrănesc cât mai mult și mai intens. Nu-mi iese toată treaba asta mereu. Mai sunt momente de vulnerabilitate din partea mea, momente în care îmi scapă frâiele din mână, sau mai degrabă din starea de spirit, și greșesc.

Pentru că sunt om și, oricât îmi doresc să nu fie așa, se întâmplă să fiu imperfectă. Asta mă face și mai mult să lupt cu frustrările mele, cu nervii, cu motivele mele de stres pentru a nu-i transmite copilului prea mult din ele. Pe de altă parte, și el tot un om este și va experimenta pe rând toate aceste emoții negative. Important este, cred, să învăț mai întâi eu, ca părinte să le gestionez, pentru a-i transmite și lui acest exercițiu, să și-l însușească, să-l aplice în momentele dificile.

Să nu îi fie teamă să se exteriorizeze, în fața noastră, părinții lui, indiferent de situație și de cât de intense îi sunt emoțiile și manifestările acestora.

Dacă ar fi să mă adresez copiilor, din postura de părinte, le-aș spune:

Dragi copii, să știți de la mine, că frustrările noastre, ale părinților nu sunt despre voi. Sunt despre tot felul de lucruri pe care, chiar și nouă, cu atâta experiență de viață, ne este greu să le controlăm.

Uneori, sunt despre problemele de la serviciu, pe care, oricât încercăm să le ignorăm când suntem cu voi, ele se află undeva, acolo, în mintea noastră și ne apasă, fără să ne dăm seama.

Sunt despre vreo conversație eșuată cu vreun alt adult din viața noastră, care nu a avut o finalizare amiabilă, iar încărcătura negativă încă persistă.

Sunt despre vreo grijă a casei, a familiei, a sănătății unuia dintre membri pentru care ne dorim o rezolvare ce întârzie să apară.

Sunt despre vreo noapte prost dormită, din te miri ce motiv important sau nesemnificativ.

Sunt despre griji de oameni mari care, uneori, au un pic mai multă nevoie să fie răsfățați ca să se destindă.

Sunt despre lipsa timpului pentru a le face pe toate și incapacitatea noastră de a înțelege că nu este deloc nevoie să le facem pe toate. Că putem să respirăm, să ne relaxăm mai mult și să le luăm pe toate pe rând.

Sunt despre faptul că uităm, uneori, că timpul pe care îl petrecem cu voi este atât de prețios încât am putea să ne străduim un pic mai tare să ne descrețim frunțile și să fim alături de voi conștient, complet, fără alte gânduri obositoare care ne dau târcoale.

Dragi copii, minunaților și mult iubiților, să ne iertați că suntem imperfecți, că nu zâmbim mereu. Dar să știți, scumpilor, că ne străduim. Ne străduim tare.

împreună, schimbare

Doar o lună împreună

2018-04-01-13-17-03

Fix o lună a mai rămas până voi reîncepe munca.

Fix o lună în care să-l văd și să mă bucur 24 din 24 de prezența lui, de joaca împreună, de fiecare îndrăzneală, de fiecare boroboață și depășire a limitelor, de tot ce am avut până acum, de aproape doi ani.

Anxietatea de separare s-a ițit deja în pragul inimii mele de ceva vreme. Și totuși, mă scutur de ea, spunându-mi că ne obișnuim, respir adânc și îmi văd de ce e frumos și bun aici și acum.

Știu că o să fie totul bine, că, mai ales, el o să fie bine. Și eu, sigur că da. Doar că un pic mai greu. Doar că un pic mai cu lacrimi, doar că un pic mai cu inima strânsă și cu o mie de doruri pe secundă.

O să fiu bine, pentru că ăsta e cursul firesc al vieții, pentru că trebuie, pentru el, pentru noi, pentru noi toți.

Negreșit, a fost cea mai frumoasă, cea mai dulce, cea mai fericită perioadă din viața mea. În ciuda tuturor nopților nedormite, în ciuda stresului, a agitației, a oboselii acumulate, a zilelor mai puțin bune. Nu las uitării nici părțile astea mai gri ale maternității, pentru că fac parte din realitate, din normalitate, din tot ce a însemnat viața noastră în tot acest timp.

Mereu mi-a fost greu să mă împac cu schimbările mari, iar asta este una dintre cele mai mari. Ceea ce părea atât de departe, iată cum a venit, cum se întâmplă, cum scriu și suspin, dar în același timp zâmbesc și îmi crește inima când îl privesc. Când văd că omulețul ăsta viu și energic s-a făcut mare. Și totuși e încă mic.

Iar acum, stop nostalgii! Stop doruri și alte frământări! La joacăăă!!! 🙂

 

Fără categorie

Primul concediu fără David

Sursă foto: galeria personală20190711_075845-1

Din două săptămâni departe de forfota capitalei, 3 nopți şi 4 zile le-am petrecut, noi, părinții, tare departe, fără David, la Cazanele Dunării.

Anxietatea de separare a fost mai mare la mine. Prea puțin la David. El a dormit la fel de bine şi ziua, şi noaptea. A mâncat bine, s-a jucat, s-a distrat la fel de frumos şi de mult, bucurând şi obosind pe rând ambele perechi de bunici.

Faptul că a fost totul atât de ok şi că n-a plâns de dorul nostru mă bucură enorm de mult. Se adaptează uşor când nu suntem noi prezenți. Dacă are ce-i trebuie şi se simte iubit, totul e perfect pentru el.

Pe de altă parte, noi, în ciuda relaxării totale din cele câteva zile, ne-am perpelit de dorul lui. Oscilam profund între a mai sta – pentru că a fost atât de frumos! – şi a mă teleporta instant la el, să-l iau în brațe şi să-l drăgălesc, să-l ascult cum vorbeşte pe limba lui haioasă.

Ce-i drept, aveam nevoie de această mică escapadă, prima atât de lungă de când a apărut el în viața noastră. Ne-am întors odihniți şi plini de energie, un lucru bun şi pentru el, şi pentru noi.

Revederea a fost dulce şi plăcută. Abia aşteptam să-l țin din nou în brațe, cald şi bun.

Voi când ați plecat prima oară în concediu fără cei mici?

 

BEBE DOARME, SOMN

Dormi, bebe, dormi…

piotr-janus-hnKfYWMI8ik-unsplash
Photo by Piotr Janus on Unsplash

#amintiri

În primele luni de viață, David dormea în reprize de câte o oră jumătate-două, și ziua, și noaptea. Stătea treaz tot cam atât între somnuri. Mi-a fost destul de greu, dar cu ajutorul bunicii lui paterne, în prima lună am reușit s-o scot la capăt cât de cât.

Știu că număram câte ore adunate am dormit și rareori depășeam 4 ore într-o zi întreagă. Adormeam greu și eram tot timpul în alertă pentru că bebe dormea cu sunete: suspina, ofta, scâncea, iar eu am nevoie de liniște totală ca să dorm. Plus că nu îmi era clar dacă e normal să facă într-un fel sau în altul în somn. Și eu, și soțul, ne cam panicam din orice, fiind primul copil, în ciuda tuturor informațiilor pe care le-am citit înainte de naștere.

Câteva nopți, am lăsat radioul deschis, gândindu-ne că poate bebe o să doarmă mai ok așa, în pătuțul lui. Ne-am dat seama că nu e nicio schimbare, așa că după câteva zile am renunțat la radio.

Îmi amintesc că ațipeam de multe ori într-o melodie de 3 minute și, tot trezindu-mă, aveam impresia că melodia respectivă nu se mai termină odată. Acum mi se pare tare amuzant.

Altă dată, am pu pe fundal cântecele fără versuri, doar instrumental, speciale pentru adormit copii. Îl luam în brațe și îi cântam ușor sau îi spuneam povești inventate cu glas aproape șoptit. Cel mai bine adormea tati, nici eu nu mai aveam mult, însă bebe ștrumf mă privea lung cu ochi mari și cuprinzători.

I-am inventat versuri pe linia melodica de la „Twinkle, Twinkle little star”. Sunau ceva de genul: „Nani, nani, puișor, Să faci nani până-n zori/ Să crești mare și frumos, Fericit și sănătos/ Nani, nani, șoricel, Nani, nani, gândăcel.”

Și-uite-așa au trecut câteva săptămâni și luni. Și cu multe alte „trucuri” de adormit care uneori funcționau, alteori nu. În funcție de starea lui, de a mea, de colici și altele.

Voi mai scrie despre somn, în articole viitoare. Poate ajută și alte mămici. Par banalități, dar pot avea efect în cazuri disperate.

Zile frumoase și nopți odihnitoare vă doresc!

 

Cărți, MAMI SCRIE

Mami scrie: „Emoţii”


90713_erzelmek_bor_01F

Dragii mei, cu emoţii şi entuziasm vă prezint noua mea operă, cărticica „Emoții”, cu poezii dedicate celor mici, dar și celor mari.

Am scris-o cu drag și recunosc că a fost o adevărată provocare să o dau gata, având în vedere timpul liber limitat în care am depus mari eforturi să curgă inspirația.

În anumite cazuri, versurile s-au lăsat scrise cu greu, rimele mi-au dat bătăi de cap, dar până la urmă nu a rămas nicio poezie nescrisă frumos, cu suflet și cu dedicare maximă.

Vă invit să urmăriți site-ul Editurii Aquila și să o achiziționați pentru a vă bucura de poezii și a vă distra alături de cei mici.

Puteți citi câteva poezii aici, la secțiunea Previzualizare. Tot de aici o veți putea și comanda.

Zi răcoroasă vă doresc!  🙂

parenting, Viața cu bebe

Viață dublă

simon-matzinger-HSy0QXIRafg-unsplash
Photo by Simon Matzinger on Unsplash

Sau viață la dublu. Ceva de genul acesta îmi vine în minte când mă gândesc ce obosiți suntem noi, eu și soțul. Sau ce ușor obosim și ce energie infinită are David. Pentru că trăim de două ori cu el și alături de el. Ne facem și treburile noastre, dar și pe ale lui.

Sigur, e ușor de înțeles de ce. El este „proaspăt” în lume. E nou-nouț, neuzat, fără griji, fără probleme. Poate cu doar ceva nervișori când nu îi convine ceva.

Iar noi, puțin trecuți de 30 de ani. Încărcați cu de toate, și fizic și psihic. Am adunat multe. Poate mai multe decât am lăsat în drum. Suntem obosiți și am dormi uneori o lună și o săptămână de n-am avea nicio grijă și nicio responsabilitate.

Nu mai spun că ne bucurăm când îl vedem așa energic, activ, neobosit, că este sănătos și fericit, iar asta le depășește pe toate, oricând. Are o sete neastâmpărată de cunoaștere, de explorare și în casă, și afară. Se prinde repede de cum funcționează lucrurile, doar văzându-ne pe noi și apoi încearcă și el, mândru tare când reușește să facă ceva nou. 

Are acces la orice din casă, orice dulap, cotlon, cutie etc., să descopere, să umble, să își facă de lucru. Bineînțeles, atâta timp cât nu se rănește.

Cam așa ne trec zilele. Alergând la propriu și la figurat de colo-colo. El învățând de la noi, iar noi de la el.

Gânduri bune! 🙂