În trecut, când eram tânără și mai liniștită 😄 îmi era teamă de bătrânețe.
Dar cu trecerea timpului și crescând un pic mai mult la minte, îmi dau seama că sunt deja în pace cu înaintarea firească în vârstă, cu firele albe de păr care mi-au invadat aproape tot capul 😄, cu ridurile și petele de pe piele. Încă mă vopsesc din cochetărie și pentru că îmi place să îmi schimb culoarea. Dar aș putea oricând să nu mai fac asta și să fiu ok cu iarna din păr.
Îmi pare că odată cu vârsta, înțelepciunea chiar sparge tipare și face lumină în gânduri, lăsând doar ce contează cu adevărat să primeze în viață și în alegerile aferente.
Singura teamă reală pe care o am este cea de neputința fizică, de fragilitatea ce se alătură procesului de îmbătrânire. Să nu mai pot face singură tot felul de lucruri, de la cele mai simple, cum ar fi să duci o sacoșă de cumpărături, până la cele mai serioase, de a nu mă mai putea deplasa și a rămâne țintuită la pat cine știe câtă vreme. Văd asta în jur și tot mai des în familia mea, începând de la bunicii și bunicile care au trecut prin așa ceva, ajungând în cele din urmă, după chinurile din aceasta viață, „în loc luminat, în loc cu verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea.„
Mămica cu tatuaj 